5

Mihail Sebastian: Jurnal 1935-1944

Înainte de a citi Jurnalul, citisem foarte puțin din Sebastian. Pe urmă am recuperat, cu romanele și o parte din piesele de teatru (care se găsesc parțial șiaici), dar sînt încă restantă cu două lecturi esențiale, După 2000 de ani și Cum am devenit huligan. Am revenit de cîteva ori la Jurnal, dar nu l-am recitit în întregime, o să fac asta cîndva, poate cînd Humanitas o să se îndure să îl reediteze, deocamdată am o copie nu foarte grozavă luată de pe Scribd, e bună și ea în lipsă de altceva.

Cam asta gîndeam în 2008. I-am dat 5 stele fără să clipesc și recomand cu tot dragul:

Acum foarte mulți ani am început “Orașul cu salcîmi”. M-am plictisit și l-am abandonat.  Astă-vară, așteptînd în stația de autobus am început “Femei”. Părea destul de interesantă. Apoi acasă am început altceva și am uitat de ea. Probabil o să o reiau, e o lectură de vreo două ore.

Cam la asta se reduce experiența mea cu Sebastian, în afară de cum îl știam din memoriile lui Eliade. Apropo de Eliade, îmi pare tare rău de felul în care s-au sfîrșit lucrurile între ei, “anii noștri de prietenie frățească și pe urmă anii de confuzie, de destrămare, pînă la ruptură, pînă la dușmănie, pînă la uitare.” Aș fi vrut numai să știe că Mircea nu l-a uitat, dar a fost prea tîrziu pentru a-i spune. Relația cu Camil Petrescu a fost una ciudată, așa cum am perceput-o eu. Deși se amuză de naivitatea lui (uneori l-am găsit pe Camil de-a dreptul idiot, cu toată dragostea mea pentru “Patul lui procust”, alteori delicios: “Dragă Sebastian, un singur scriitor este astăzi capabil să dea un roman mare – și acela sînt eu.”), au continuat să se vadă pînă la sfîrșit. De unde înțeleg că prieteniile lui erau departe de a fi superficiale.

Meloman înrăit, pasionat de Proust și Balzac, fascinat de jurnalul lui Renard. M-au impresionat de-a dreptul munca și luptele interioare duse pînă la finisarea unei lucrări. Lucrul la “Accidentul” și la “Jocul de-a vacanța” sînt pe larg descrise în jurnal. Scria greu, cu poticneli, cu zile întregi în care nu putea lega nici o frază. Cel mai bine lucra la munte, izolat, departe de București și de agitația lui. “Nu mă întreba ce am făcut de luni pînă azi. N-am făcut nimic. Am fost în București. E de ajuns pentru ca vremea să treacă, fără să știi cînd și de ce.” În timpul războiului a citit enorm, mai ales Shakespeare și Balzac. A făcut prima traducere a romanului lui Austen – “Mîndrie și prejudecată”, nu știu însă dacă i-a fost publicată.

Valoarea istorică a jurnalului său e una incontestabilă, prezintă dovezi clare ale antisemitismului românesc. A trăit în anii războiului alături de mama și fratele său mai mic într-o mizerie cruntă, pierzîndu-și licența de avocat și dreptul de a profesa jurnalismul, luptîndu-se să obțină împrumuturi de azi pe mîine, acceptînd să scrie piese de teatru comercial, total împotriva convingerilor sale literare.

Show Comments

No Responses Yet

Leave a Reply