5

Cum am învățat să aparțin

M-am străduit foarte mult să-mi dau seama exact când simțeam că trebuie să mă încadrez sau să aparțin undeva. Sincer, nu-mi amintesc punctul de plecare. Este un sentiment care, însă, a fost în mine întreaga mea viață.

Deși nu îmi amintesc nici primul moment sau situație care a stârnit un sentiment de necesitate de a intra în mine, îmi amintesc în mod viu numeroasele cazuri în care am dorit să aparțin și pentru că nu se întâmpla acest lucru am simțit dezamăgire, disconfort și frustrare. Este cu adevărat dureros să te simți ca și cum nu aparți nicăriei: îmi imaginez de multe ori că este ca o pasăre care zboară în cer, caută undeva să aterizeze, dar nu găsește niciodată un loc sigur pentru a veni pe pământ.

Este o energie disperată, care se simte destul de singură, și, totuși, sunt încrezător că ne simțim toți astfel la un moment dat sau altul. Ne dorim să aparținem, cu toții dorim să simțim că avem un loc în viață, undeva în care ne potrivim, indiferent de ce ar fi vorba. O plasă de siguranță necondiționată, un loc de salvare, o casă veșnică. Locul unde putem ateriza în orice moment.

Dacă m-ați fi întrebat acum câțiva ani, cum aș defini „apartenența”, ar fi fost o definiție orientată spre exterior. Se asociază cercului dvs. social, locul de muncă, religia dvs. Este modul în care vă potriviți cu normele societale, cu aspectul dvs., cu gradul de „normal”; toate cutiile pe care le bifați în viață.

Această definiție m-a determinat să-mi petrec o majoritate din viața mea dorind această apartenență externă, prin grupuri de oameni, statut social, educație și popularitate. Am simțit că trebuia să mă schimb mereu pentru a mă potrivi cu împrejurimile și am fost întotdeauna în stare de alertă când aveam nevoie să fac schimbări pentru a mă potrivi.

Eram un copil foarte timid, dar puternic, introspectiv, căruia îi era foarte bine sa fie singur (sunt Scorpion). Am început să renunț la preferințele mele personale și să caut în mod constant circumstanțe sociale. Am renunțat la adevărata mea natură, de dragul apartenenței externe, așa că am petrecut mulți ani de viață, alegând circumstanțe sociale nealiniate, doar pentru „a mă potrivi”. Cu toții avem multe căi diferite prin care căutăm să aparținem, și mergem împotriva vântului, doar pentru a umple acel vid.

Nici o schimbare, ajustare și camuflare nu mi-a adus efectiv apartenența pe care am dorit-o. Mă faceau să mă simt mai pierdut, deconectat și singur. După ani de frustrare, confuzie și durere, mi-am dat seama că ceva trebuia să se schimbe. A trebuit să-mi schimb puțin viața, să-mi dau seama ceea ce însemna cu adevărat pentru mine și să-l redefinesc.

Am petrecut atât de mult timp cu mine, să-mi cunosc sinele real, dorințele mele cele mai adânci, valorile, visele și credințele mele. Mi-am făcut bunăstarea și relația cu min o prioritate. Am descoperit lucruri despre mine. Am învățat să mă iubesc, să mă tratez cu respect și să-mi onorez locul în lume. Am creat acel spațiu de aterizare în interiorul meu, știind că sunt întotdeauna acasă când sunt conectat cu mine.

Din acel loc puternic din interior simt un sentiment de ușurință și pace în exterior. Simt o apartenență holistică care este aliniată exact cu cine sunt. Cunoașterea profundă a cine sunt și ce vreau îmi dă claritatea pentru a lua decizii de viață, încrederea de a spune nu oamenilor și locurilor care nu sunt în aliniere cu valorile mele și certitudinea de a ști că atunci când trăiesc viața din acest loc al conștiinței, nu voi fi niciodată uitat sau lăsat în urmă.

Show Comments

No Responses Yet

Leave a Reply